DOUĂ PUNCTE

§259. Două puncte anunță vorbirea directă sau o enumerare, o explicație, o concluzie și marchează totodată o pauză, în genere mai mică decât pauza indicată de punct. Ele se pun atât la sfârșitul unei fraze, cât și în interiorul ei.

Erau în casa aceea trei oameni[:] Busuioc, Iorgovan, Sofron. SLAVICI, O. I 269;

Umblând baba, de colo-colo, rebegită de frig, vede pe fecioru-său răzimat cu șalele de-o stâncă și prinde a-i grăi[:] „Aba, Dragomire maică, lumea se prăpădește de frig, și tu stai și cânți din fluier!” VLAHUȚĂ, O. A. 411.

Două puncte se pun:

§260. Înaintea unei vorbiri directe:

a) după un verb de declarație:

Dl. Goe este foarte impacient și, cu ton de comandă, zice încruntat[:] - Mam-mare, de ce nu mai vine? CARAGIALE, O. I 267;

b) după un verb de declarație subînțeles:

Și, după ce mă încredințai, numărând cu îngrijire, că eu și Pisicuța la un loc aveam tocmai șase picioare de vită, scosei 15 bani și, dându-i somnorosului meu individ[:] - Ține, prietene: iaca 15 bani. HOGAȘ, M.N. 56;

c) după un substantiv care anunță vorbirea directă:

În minutul acesta, strigătul[:] „Foc! dăm foc la mănăstire!...”, repetat de mai multe sute de glasuri, făcu pe călugări să-și piardă cu totul mințile. ODOBESCU, I 90.

§261. După verbul care anunță reproducerea unor zgomote sau sunete:

Căpitanul Cozmuță s-a lăsat pe vine și, întorcând spre undă cupa ispolului, a bătut o dată[:] clonc! ca și cum ar fi sărit o broască din cele mari în bulboană. SADOVEANU, N. P. 182.

§262. Înaintea citării unui text, a unui proverb, a unei zicale, a unui principiu:

O altă idee esențială a lui Eminescu din această epocă e preocuparea... de valoarea etică a operei de artă[:]

„Voim ca piesele, de nu vor avea valoare estetică mare, cea etică însă să fie absolută... nu numai să placă, ci să și folosească, ba înainte de toate să folosească”. IBRĂILEANU, SP. CR. 168.

§263. Înaintea unei enumerări, în descrieri sau narațiuni:

Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere[:]

Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere. EMINESCU, O. I 31.

Când cuvintele sau propozițiile care anunță enumerarea se așază la sfârșitul ei, se pun două puncte după enumerare:

Un mintean negru cu găitane de fir, cioareci la fel, cu pajeri pe genunchi, o mantie scurtă pe umeri, cizme-nalte în picioare, cu pinteni de argint; la coapsă un paloș scurt și drept și în mână o țurcă de samur cu surguci[:] iată îmbrăcămintea sa. ODOBESCU, I 112.

§264. Înaintea unei explicații sau a unei dezvoltări cu privire la un obiect, la un fenomen:

Sultănica e leită-poleită răsposatul[:] când se aprinde e vai de om, nu te poți apropia cale d-o poștie; când vrea ceva, apoi vrea, nu se încurcă; de se mânie, apoi nu mai vede înaintea ochilor. DELAVRANCEA, S. 11.

De obicei aceste explicații și dezvoltări sunt propoziții apozitive, care se raportează la o propoziție regentă, întregindu-i înțelesul:

În mijlocul acestei buiguieli, un singur lucru era hotărât în gândul lui[:] că trebuie să se încredințeze dacă e ori nu un cazan cu comoară acolo. SLAVICI, O. I 318;

Deocamdată, eu numai atâta aș vrea să știu[:] ce plănuiește Varvara asupra mea acuma. SADOVEANU, O. VIII 231.

Se pot pune două puncte după cuvinte ca (de) exemplu, astfel, anume, iată, care anunță explicări, precizări, exemplificări făcute de vorbitor la ceea ce s-a spus mai înainte:

Apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorității, care e compusă din pungași, din zbiri complici cu briganzii! exemplu[:] d. inspector care s-a-nvoit cu țigancele. CARAGIALE, O. I 158;

Astfel[:] fiindcă apogeul la care sufletul atinge,

Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge...? MACEDONSKI, O. I 162:

Iată-l[:] preocupat și grav, depănându-și pașii mărunți spre redacție. VLAHUȚĂ, O. A. 199.

§265. Se pun două puncte înaintea unei propoziții care exprimă o concluzie sau o consecință:

Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinii era deschisă[:] intră pe ea.. SADOVEANU, O. I 369.

§266. În construcțiile în care verbul nu e exprimat, cele două puncte marchează locul verbului. În astfel de situații, în locul acestui semn de punctuație se poate folosi virgula sau pauza (vezi §§ 219 și 282):

Sufletul vostru[:] un înger, inima voastră[:] o liră.. EMINESCU, O. I 35;

În ușa amvonului[:] draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetul, oameni cu părul vulvoi. DELAVRANCEA, H. T. 7.

§267. Uneori două puncte apar și între propoziții principale. De exemplu, între două principale dintre care a doua are sens cauzal, pentru a accentua raportul de cauzalitate dintre cele două propoziții:

Nu voi, tată, să usuce

Al meu suflet tânăr, vesel[:]

Eu iubesc vânatul, jocul;

Traiul lumii alții lese-l. EMINESCU, O. I 65;

Veniți[:] privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit! MACEDONSKI, O. I 62.

Două puncte nu se pun între toate categoriile de coordonate principale; în exemplul:

Basmul meu e cam copilăros[:] dar pare-mi-se că nu e tocmai fără de folos. ODOBESCU, III 175,

Atenție! Fără alineat folosirea acestui semn de punctuație (în loc de virgulă) între două propoziții adversative nu este justificată.