Locui, înlocui, dezlocui
Articol de Alexandru Ciolan din seria Misterele cuvintelor.
Locui, înlocui, dezlocui
Într-o seară de mijloc de octombrie urmăream, împreună cu un grup restrâns de amatori de filme creștine, ultimele două episoade ale minunatului serialul polonez de televiziune Dekalog (Decalogul), realizat în 1988. La un moment dat, în episodul al nouălea, un personaj, dorind să testeze cunoștințele de fizică ale consoartei, o atrage în continuarea unei definiții:
„- Forța cu care este împins un corp scufundat într-un lichid este egală cu... Cum e mai departe?
- Greutatea volumului. Este egală cu greutatea volumului de apă dislocuită”.
Filologul din mine a reacționat imediat, atrăgând atenția că este o traducere greșită, formularea corectă fiind „apă dislocată”, nu „dislocuită”. O ingineră softistă, mult mai pricepută decât mine într-ale hidromecanicii, a intervenit cu precizarea că legea lui Arhimede, așa care a învățat-o în școală, este cu dislocuit. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să verific în dicționare și pe Google existența verbului dislocui, care mi se pare ciudat, din categoria lui gât legău sau nas ștergău.
Forma dislocui este o variantă (probabil datorată influenței lui disloca) a lui deslocui, pe care August Scriban, în Dicționaru limbii românești din 1939 îl socotește a aparține limbajului fizicii, calchiat după fr. déplacer.
Dicționarul limbii române (continuatorul Dicționarului Academiei) îl socotește pe dislocui a fi un cuvânt al limbii comune, rar și învechit, format din dis- și [în]locui, fără a invoca modelul francezului déplacer. Ar fi, așadar, o formație autohtonă, și nu un calc, cum îl socotea Scriban. Singurul citat ilustrativ este din Europolis al lui Jean Bart, roman apărut în 1933: „[Spiru Karaianis] făcând un drum la Londra, trase cu o parte din armatorii englezi să dislocuiască pe unchiu-său”.
Termenul specializat din fizică apare în DLR sub forma dezlocui, citatul ilustrativ fiind scos dintr-un tratat de specialitate apărut la mijlocul anilor ’50: „Orice corp cufundat este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de lichid pe care-l dezlocuiește”.
Dezlocui este forma oficializată de DOOM, inclusiv în ultima ediție, cea din 2021. În DEX și-a făcut loc abia în 1998, dar apare, cu participiul dezlocuit, în prima ediție a DEX, din 1975, și în Micul dicționar enciclopedic din 1986, ba chiar, la articolul consacrat lui Arhimede, în Dicționarul enciclopedic român din 1962. Să fie dezlocui un cuvânt recent, creat de fizicienii români în secolul trecut, pentru a denumi o acțiune specială, nu doar de înlocuire, ci și de deplasare a unui fluid în urma imersiei unui solid? Nu credem. Cuvântul este, în opinia noastră, inutil, pentru că nu aduce nimic nou față de sinonimul său perfect, disloca. Explicația persistenței termenului în limbajul fizicienilor trebuie să aibă altă explicație. Ipoteza noastră, pe care nu o pot confirma sau infirma decât sârguincioase și migăloase căutări prin cărțile și presa sfârșitului de veac XVIII și ale secolului XIX (dicționare, manuale etc.), este că ne aflăm în fața unui cuvânt apărut în procesul de occidentalizare a limbii noastre, prin calchierea (copierea structurii și traducerea elementelor de compunere) francezului déplacer (îi dăm, adică, dreptate lui August Scriban, și nu Dicționarului limbii române). Verbul folosit în franceză în enunțarea formulei lui Arhimede este tocmai déplacer (volume de fluide déplacé). Introdus sub forma aceasta calchiată (fr. place = rom. loc, fr. placer = rom. locui, fr. dé- = rom. dez-) după franceză în definiția legii predate în școală, dezlocui s-a perpetuat până astăzi, când este la concurență cu disloca. În Dicționarul limbii române literare contemporane din 1955 deplasamentul este definit ca „greutatea volumului de apă pe care îl dislocă o navă”. Dicționarul de neologisme din 1986 definește carena, printre alte sensuri, ca „volumul de apă dislocat de un plutitor sau de o navă”. În programa școlară de fizică pentru gimnaziu actuală aflăm însă formularea: „volumul de fluid dezlocuit”.
Dezlocui pare a fi termenul preferat de fizicieni, în timp de disloca este folosit de vorbitorii obișnuiți.
Alte articole lingvistice
Alexandru Graur
Dezbateri
- Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â
- Dan Alexe - Despre legăturile românei cu albaneza
- Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.
Diverse
- Calcuri greșite
- Despre majoritate
- Flexionarea cuvintelor compuse
- Forme de plural greșite
- Forme greșite ale cuvintelor
- Ghid de exprimare corectă
- Niciun sau nici un?
- Scara numerică
- Termeni de propagandă
DOOM2
- 0. Principalele norme ortografice
- 1.1. Literele
- 1.2. Semnele ortografice
- 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
- 3. Scrierea cu literă mică sau mare
- 4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
- 4.2. Scrierea cuvintelor compuse
- 4.3. Scrierea locuțiunilor
- 4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
- 5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
- 5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
- 6. Câteva norme morfologice
DOOM3
Ionel Funeriu
- „carteziană e latina” (Ion Barbu)
- abrevieri buclucașe
- accentul I
- accentul II
- adaptare și adoptare
- au mai pățit-o și alții
- auspiciu, auspicii
- baioneta din Bayonne
- capcane semantice
- casă, acasă, domiciliu
- computer
- Cristian Tudor Popescu versus Robert Turcescu
- dacisca domnului Roxin
- diminutive
- divorț, trivial și carrefour sau despre 2, 3 și 4
- duminică
- errare humanum est, perseverare diabolicum
- etimologii populare (I)
- etimologii populare (II)
- făcliile latine
- ficat
- Gaudeamus
- germanisme
- grammar nazi(s) versus idealul perfecțiunii
- hiperurbanism
- joi
- la poștă
- latina gintă e regină
- libertatea înseamnă iertare
- lună și luni
- management
- marți, marțieni, mărțișor...
- mass-media
- miercuri, marfă, mersi, iarmaroc…
- mujdei de usturoi
- naturalia non (sunt) turpia
- Nicolae
- nomen (est) omen
- nomen meum
- o întâmplare lingvistică
- o polemică
- o provocare
- ogni abuso sará punito
- ortografie (I)
- ortografie (II): ortografie fonetică sau ortografie etimologică
- ortografie (III) sau unde-i lege nu-i tocmeală
- Pastila de limbă
- pești
- pișcot și servus
- plagiat
- potică
- privighetoare, veioză, Revelion
- provocare
- rovinietă
- rută, derută, rutină
- sâmbătă
- slavonisme
- sunătoare
- șapte, săptămână, hebdomadar
- turcisme
- ține de tenis
- vineri
- Volvo — o mașină revoluționară
Istoria regulilor ortografice
- Ortografie - 1871 Regule ortographice ale limbei romane
- Ortografie - 1899 Regulele ortografiei romane
- Ortografie - 1904 Regule ortografice
- Ortografie - 1932 Reforma ortografică din 1932
- Ortografie - 1954 Mic dicționar ortografic
- Ortografie - 2005 - Ce e nou în DOOM2
Încercări de îndreptare
Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația
- 01. Introducere
- 02. Punctul
- 03. Semnul întrebării
- 04. Semnul exclamării
- 05. Virgula
- 06. Punctul și virgula
- 07. Două puncte
- 08. Semnele citării (ghilimelele)
- 09. Linia de dialog și de pauză
- 10. Parantezele
- 11. Punctele de suspensie
Mioara Avram
- 0. Prefață
- Bibliografie și abrevieri
- I. e sau ea?
- II. ă sau e?
- III. ă sau î?
- IV. e sau ie?
- IX. i sau î?
- V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?
- VI. h sau c(h) sau k(h)?
- VII. Cu sau fără h?
- VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
- X. ia sau iea, iia?
- XI. Cu sau fără i final?
- XII. î sau â?
- XIII. k sau c, ch, ck, q
- XIV. Cu sau fără -l
- XIX. s sau z?
- XV. n sau m
- XVI. oa sau ua
- XVII. q(u) sau c, ch, cu, cv, k
- XVIII. s sau ș?
- XX. w sau v, u?
- XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?
- XXII. y sau i, ai?
- XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?
- XXIV. Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată
- XXIX. Numele de luni
- XXV. Un cuvînt sau mai multe?
- XXVI. Cu sau fără cratimă?
- XXVII. Majusculă sau minusculă?
- XXVIII. Abrevierile
- XXX. Despărțirea cuvintelor la capăt de rînd
Misterele cuvintelor
Monitorizarea presei
Punctuație
Rodica Zafiu
- Beizadea
- Care și pe care
- Cocalar
- Decât o negație
- Din și dintre
- Îmi cer scuze...
- Plus că...
- Șotron
- Vroiam...