XV. n sau m?

Problema se pune la scrierea uneia dintre aceste litere înainte de b, p, f, v și m, deci pentru notarea consoanei nazale urmate de o consoană labială (bilabială: b, p, m sau labiodentală: f, v), care, în principiu, are capacitatea de a provoca pronunțarea ca labială a consoanei precedente, transformîndu-l pe n în m. Scrierea nu se poate orienta aici după pronunțare, dat fiind că în această poziție cele două consoane nazale își pierd în bună parte identitatea, pronunțîndu-se la fel, ca un m slab articulat, chiar atunci cînd, din considerente etimologice, sînt scrise diferit.

1. Înainte de b și p se scrie de obicei m, nu n. Regula este valabilă pentru marea majoritate a cuvintelor (în orice caz, pentru toate cele din fondul tradițional, dar și pentru cele mai multe neologisme) atît pentru rădăcina cuvintelor, cît și pentru situațiile create, în derivarea cu prefixe și în compunere, la întîlnirea dintre un formant și cuvîntul de bază. Iată, mai întîi, exemple din interiorul rădăcinii: bombăni, limbă, sîmbătă, umbla, cîmp, scump, timp, umple; ambulanță, bombă, decembrie, lumbago, romb, lampă, simplu, trompă.

La unele neologisme, vechi și adaptate, scrierea cu m diferă de aceea a etimonului. Este cazul lui bomboană < fr. bonbon (și al familiei sale: bombonerie < fr. bonbonnerie, bombonieră < fr. bonbonnière), care explică varianta grafică, neadmisă de norme, bonboană (și bonbonerie, bonbonieră).

Cuvîntul francez a fost preluat și într-o variantă morfologică mai apropiată de etimon, ca determinant al lui roz, în îmbinarea cu sensul „roz viu (ca de bomboane)”, care se scrie sau în întregime ca în franceză: rose bonbon, sau românizat: roz bombon.

Prefixele și prepozițiile terminate în n se scriu cu m în derivate, respectiv compuse cu un cuvînt care începe cu b sau p. Astfel:

în- > îm- (și din- > dim-, prin- > prim-): îmbarca, îmbătrîni, îmbelșuga, îmblăni, îmbolnăvi, îmbuna, împacheta, împăca, împerechea, împiedica, împodobi, împricinat, împuternici; împotrivă și dimpotrivă; împrejur, dimprejur și primprejur; împreună și dimpreună;

in- > im-: imbatabil, imberb, imblocație, imbold, impar, imperfect, impietate, implanta, imposibil, imprecis, impur;

an- > am- (și ran- > ram-): ambarcație, ambranșament, ampenaj, amplasa; rambursa;

con- > com-: combate, compatriot, compătimi, complăcea, compromite, compune sau co-: cobeligerant, coparticipa, copărtaș, coposesiune, copreședinte, coproducție, coproprietar;

en- > em-: embolie, empatie;

sin- > sim-: simbioză, simpatie.

Regula nu se aplică la unele neologisme (toate cu structură de cuvinte compuse, analizabile sau măcar semianalizabile):

- compuse cu avan-: avanbec, avanport, avanpost, avanpremieră;

- compuse cu pan-: panpsihism, panpsihotrop;

- cuvîntul input (în electronică și informatică, antonimul lui output).

De remarcat că prin ortografia ultimului cuvînt se creează opoziția grafică input s. - imput vb. (ind. prez. 1 sg. de la a imputa); în pronunțare cele două cuvinte se deosebesc prin locul accentului (input - imput).

Cu atît mai mult ea nu se aplică la un cuvînt ca handbal, chiar dacă pronunțarea simplifică grupul consonantic, eliminîndu-l pe -d-; varianta hambal este incorectă.

De asemenea regula nu se aplică la numele proprii străine (nici la derivatele lor), care se scriu conform normelor din limbile respective:

- toponime: Banbury, Brandenburg (și brandenburg „șnur”, brandenburghez, brandenburgic), Canberra, Istanbul (cf. însă stamboală, stambol și numele propriu de familie Stambuliu, toate cu aceeași origine, dar vechi și populare);

- antroponime: Feinblatt, Gutenberg, Rosenbusch, Steinbeck.

La antroponime se ține seama, ca totdeauna, de dorința purtătorului numelui în cauză; de aceea pot exista variante grafice ale aceluiași nume: Goldemberg și Goldenberg, Rosemberg și Rosenberg.

Numele proprii românești compuse cu sîn- „sfînt(ul)” (< lat. sanctus) au o scriere variabilă înainte de b, p. În mod normal, sîn- > sîm-: Sîmpetru; aceasta este grafia sub care apare de cele mai multe ori ca vechi nume de personaj mitologic, de sărbătoare (în aceste două ipostaze și cu varianta nesudată Sîn-Petru) și de familie (rar cu varianta grafică Sînpetru), dar ca toponim indicatoarele administrative l-au fixat în grafia cu n menținut: Sînpetru. Grafia cu n se regăsește în toponimele Sînbenedic și Sînpaul.

2. Pentru scrierea cu m sau n înainte de f și v nu există o regulă generală, ci doar unele reguli particulare și, în rest, reguli individuale.

Prefixele în-, in- și con-, ca și rarele an- și ran-, îl păstrează pe n nemodificat:

în-: înfășa, înfiora, înflori; învăța, înviora, învrăjbi;

in-: infinit, inflama; invalid, invizibil, involuntar;

con-: confederație, configura, confrunta; conveni, conviețui, convorbi;

an-: anfiladă; anvelopă;

ran-: ranforsa.

Prefixul sin- > sim- în împrumuturi mai vechi (simfiză, simfonie), dar îl păstrează pe n în împrumuturi recente: sinfazic.

Prefixul en- > em-: emfază, emfizem.

Termenul de compunere sîn- îl păstrează pe n: Sînvăsii.

În rădăcina cuvintelor și în interiorul formanților scrierea cu m sau n înainte de f, v se orientează după etimologie sau/și tradiție. Se scrie confort, fanfară, fonf, infra-, dar amfi-, amforă, bomfaier, camfor, damf, îngîmfa, limfă, nimfă, pamflet, triumf, umfla, Pamfil, Zamfir(a); convoi, honved, dar amvon. Compusele cu un prim termen în -m îl păstrează: cumva (cf. cum), decemvir (cf. lat. decem), tramvai (cf. engl. tram și rom. tramcar).

De remarcat deosebirea de scriere - cu m, respectiv n - în cuvintele înrudite umfla (moștenit din lat. inflare), îngîmfa (< lat. conflare?) și neologicele inflație (< fr. inflation) și gonfla (fr. gonfler).

3. Înainte de m există două situații: menținerea lui n sau dispariția lui.

A treia posibilitate, constînd în notarea ca m a nazalei anterioare lui m, care ducea la consoana dublă mm în cuvinte de tipul commemora, immaculat, immemorial (influențate de grafia etimoanelor franceze: commémorer, immaculé, immémoriel), este de mult ieșită din uz, nefiind admisă nici în regulile ortografice din 1932. Vezi și XXIII.

N se menține în formațiile cu:

în-: înmatricula, înmărmuri, înmiit, înmîna, înmormîntare, înmulți;

pan-: panmieloftizie, panmixie;

sin-: sinmoșin.

N dispare în formațiile cu:

con- > co-: comasa, comemora, comesean;

in- > i-: imaterial, imemorial, imigra, imobil, imutabil.

Numele proprii formate cu sîn- au amîndouă tratamentele: sîn- > sî-: Sîmedru „sfîntul Dumitru”;

sîn-: Sînmarghita, Sînmartin, Sînmiclăuș, Sînmihai.