XVI. oa sau ua
XVI. oa sau ua?
Întrucît literele o și u pot nota atît vocale, cît și semivocale sau semiconsoane, secvențele grafice oa și ua au cîte două corespondente fonetice, notînd, pe de o parte, secvențele de vocale în hiat [o-a], [u-a], iar, pe de altă parte, diftongii [ŏa], [ŭa], dintre care [ŏa] apare numai după consoane.
Problema alegerii între oa și ua în scriere se pune mai ales cînd e vorba de notarea unui diftong, pentru că el poate fi același ([ŭa]) sau greu de distins (diftongii [ŏa] și [ŭa]).
Adesea scrierea nu concordă cu pronunțarea (nici măcar cu cea literară), aplicînd mai mult principiul morfologic sau/și principiul etimologic. Regulile ortografice diferă în funcție de literele/sunetele precedente. Existența unor forme alternante cu o impune scrierea cu oa în orice poziție, dar această scriere are o sferă mai largă, incluzînd și cuvinte în care nu există alternanță cu o.
1. La început de cuvînt singurul diftong posibil dintre cei doi menționați este [ŭa]. El se scrie însă oa în toate cuvintele, atît atunci cînd există alternanță cu o: oablă (oblu), oacheș (ocheșel), oaie (oi), oală (olar), oameni (om), oară (ori), oarbă (orb), oase (os), oaspete (ospăta), oaste (oști), cît și atunci cînd nu există alternanță: oac, oacăr, oare - și compusele oarecare, oarecine, oarecum -, oază.
2. La începutul unei silabe care urmează după vocală, de asemenea, se pronunță numai diftongul [ŭa], dar el poate fi scris, în cuvinte diferite, atît oa, cît și ua.
a. Se scrie oa atunci cînd există alternanță cu o: angioame (angiom), idioată (idiot), înfioară (înfior), mioapă (miop), perioadă (periodic), subsuoară (subsuori) etc.; în această categorie intră toate derivatele feminine cu sufixele -oaică, -oaie, (-i)oară și (-i)oasă, -uoasă: zmeoaică și zmeoaie (zmeoi); căprioară (căprior), gălbioară (gălbior), junioară (junior), roșioară (roșior), soțioară (soțior), vioară (viori); cuvioasă (cuvios), furioasă (furios), glorioasă (glorios), grațioasă (grațios), mînioasă (mînios), pioasă (pios), sfioasă (sfios), sperioasă (sperios); afectuoasă (afectuos), fastuoasă (fastuos), monstruoasă (monstruos), respectuoasă (respectuos) etc., inclusiv derivatele în -ioară, -oaică și -oaie care nu au alternanță cu o: așchioară, hîrtioară, istorioară, pălărioară, poezioară, săbioară, surioară; leoaică; dumnezeoaie, măgăoaie.
Se scrie de asemenea oa, fără alternanță cu o, în compuse cu oa inițial de cuvînt: balaoacheș, bunăoară, deoarece, odinioară.
b. Se scrie ua atunci cînd nu există alternanță cu o:
- în formele articulate de nominativ-acuzativ singular ale substantivelor și adjectivelor feminine terminate în -uă, în vocală accentuată sau în o neaccentuat: caua, piua, roua, noua; basmaua, beizadeaua, cafeaua, mantaua, neaua, steaua, ziua, greaua, reaua; cacaua;
Numeroase substantive și adjective feminine terminate la forma nearticulată în vocală accentuată au variante vechi și regionale în -uă: de exemplu, măseauă, neauă, steauă, mișeauă, reauă; substantivul zi are și în limba literară o formă secundară ziuă, folosită numai în expresii (se face ziuă, de cu ziuă, pînă la ziuă).
- în numeralele ordinale feminine a doua, a noua;
- în forme ale verbelor cu tema în [ŭ], în care a alternează cu ă: înșeua (înșeuăm) și deșeua (deșeuăm), oua (ouă), ploua (plouă);
- în derivatele cu sufixe care încep cu a (în special -an, -ar) de la teme în [ŭ]: băcăuan, flăcăuan, hîrlăuan, tăzlăuan; bouar, nouar, ouar, piuar; flăcăuaș, pîrîuaș (variante ale lui flăcăiaș, pîrîiaș); ziuatic (< ziuă).
Se scrie, de asemenea, ua în neologismul ouabaină.
3. După semiconsoana [ĭ] diftongul din componența triftongului astfel format se scrie totdeauna oa: aripioară, bătrîioară, cleioasă, duioasă, fuioare, lăcrămioară, noroioasă, ploioasă, rumeioară, scînteioară, tămîioasă, uleioasă, voioasă etc.
4. După consoană, diftongul este de obicei [ŏa], dar e posibil și [ŭa]. Scrierea concordă, în general, cu pronunțarea literară (deosebirea dintre cei doi diftongi este însă minimă).
a. Se scrie oa în majoritatea cuvintelor, atît atunci cînd există alternanță cu o: boală (boli), coase (cos), doare (dor), foame (înfometa), goală (gol), joacă (joc), moară (mori), noapte (nopți), poartă (port), roade (rod), soare (sori), șoaptă (șopti), toacă (toca), țoale (țol), izvoare (izvor), zoaie (zoi), cît și cînd nu există această alternanță: angoasă, boare, coafa, croazieră, culoar, doar, exploata, fermoar, foaier, foarte, încoace, lavoar, loază, moar, pavoaz și pavoaza, pledoarie, poală, poantă, savoare, toast, voal etc.
Se scriu cu oa toate substantivele și adjectivele feminine derivate cu sufixele -oaică, -oaie, -oare și -toare, -oasă, indiferent dacă au sau nu forme alternante cu o: brînzoaică, hoțoaică, iepuroaică, turcoaică, zgripțoroaică; căsoaie, găzdoaie, ghionoaie, tălpoaie; ardoare, controloare, fervoare, savoare, strîmtoare, unsoare; aviatoare, ciocănitoare, privighetoare, rezemătoare, zicătoare; bănoasă, miloasă, norocoasă, vîntoasă etc. și substantivele neutre analizabile cu sufixul -oar: balansoar, fumoar, patinoar, remontoar.
Se scrie totdeauna oa și după consoanele [ḱ], [ǵ], [č], [ǧ], scrise chi, ghi, ci, gi (cu i ca literă ajutătoare): chioară, ochioasă; ghioagă; cioară, picioare; gioale, gioarsă, tutungioaică.
b. Se scrie ua (= [ŭa]) numai în cîteva neologisme:
- după c: acuarelă, cuantă, cuartă, cuarț, cuaternar, descuama, ecuadorian, scuar;
- după g: guano - și guanidină, guanină -, guarani, guard, guașă, guatemalez, iguană; paraguayan, uruguayan;
- după j, pronunțat [h]: marijuana;
- după q: acqua Tofana, quarc, quasar, quattrocento;
- după t: trotuar.
5. Abateri de la scrierea corectă se produc în ambele direcții, scriindu-se atît ua în loc de oa, cît și oa în loc de ua.
Variantele grafice incorecte cu ua în loc de oa la început de cuvînt (de exemplu: uameni), la început de silabă după vocală (de exemplu: suriuară) și după i = [ĭ] (de exemplu: tămîiuasă) se întîlnesc numai la un nivel elementar, la cei aflați în faza de deprindere a scrisului. În aceeași situație sînt variantele de acest fel și după consoane (de exemplu: expluata, muar), cu excepția sufixului -oar din substantive neutre (analizabile și neanalizabile), care apare scris greșit -uar și la un nivel mai înalt: culuar în loc de culoar, fermuar în loc de fermoar, patinuar în loc de patinoar.
Scrierea -uar în loc de -oar este legată de obicei și de pronunțarea greșită cu u vocalic (de exemplu: [fer-mu-ar], în trei silabe, în loc de [fer-mŏar], în două). Variantele grafice și fonetice de acest tip se datoresc influenței unor cuvinte ca anuar, osuar, sanctuar, care au altă structură morfologică și la care scrierea cu ua este corectă, corespunzînd pronunțării literare cu vocalele [u-a] repartizate în silabe diferite.
Mai numeroase sînt variantele grafice incorecte cu oa în loc de ua. Ele apar frecvent la început de silabă după vocală, în unele dintre situațiile descrise sub 2 b:
- în formele articulate de tipul cafeaua, ziua, scrise greșit cu -oa (cafeaoa, pioa, reaoa, zioa);
- în verbele deșeua, înșeua, scrise greșit cu -oa;
- în derivatele cu sufixe care încep cu a de la teme în [ŭ]: băcăoan în loc de băcăuan; pioar în loc de piuar.
După teme în -o apar variante grafice incorecte numai cu a în loc de ua: roa în loc de roua; a doa în loc de a doua; noa în loc de noua (adj. art. și num. ord.); oa în loc de oua și ploa în loc de ploua; boar, oar în loc de bouar, ouar.
Variante grafice cu oa în loc de ua se întîlnesc și după consoane, în unele dintre cuvintele enumerate sub 4 b: acoarelă în loc de acuarelă, scoar în loc de scuar și, mai ales, trotoar în loc de trotuar.
Varianta trotoar, susținută și de deprinderi ortografice conforme regulilor academice din 1932, este, de fapt, normală: ea aplică regula comună pentru substantivele neutre similare ca etimologie, structură și pronunțare (benoar, budoar, culoar, fermoar, fumoar, lavoar, parloar, patinoar, polisoar, remontoar), în raport cu care scrierea trotuar, recomandată de normele în vigoare, constituie o excepție.
6. Dubla valoare fonetică a secvențelor grafice oa și ua favorizează existența unor variante fonetice cu hiat în loc de diftong și invers.
La cuvintele scrise cu oa variantele fonetice apar numai în neologisme. Variantele fonetice cu [o-a] în loc de [ŏa] sînt puțin numeroase: coafa și derivatele sale coafeză, coafor, coafură sînt pronunțate de unii vorbitori cu hiat [co-a-] în loc de diftong [cŏa-]; mai rar se întîlnesc asemenea variante la cuvintele toast și toasta. Fenomenul invers, anume pronunțarea [ŏa] în loc de [o-a], apare în elementul de compunere -zoar din hematozoar, protozoare, sporozoar etc., în substantivul boa și în familia verbului coagula.
Variante fonetice cu [u-a] în loc de [ŭa] se întîlnesc rar după vocală (înșeua este pronunțat uneori greșit cu u vocalic), dar frecvent după consoană: practic toate cuvintele enumerate sub 4 b au variante cu [u-a], de tipul [a-cu-a-re-lă] în loc de [a-cŭa]; o mențiune aparte pentru frecvența pronunțării greșite [tro-tu-ar].
Unele pronunțări de acest tip s-au impus în uz și au fost acceptate de normele actuale; este cazul cuvintelor ecuator și ecuație.
Fenomenul invers, al pronunțării cu [ŭa] în loc de [u-a], apare și el frecvent după diverse consoane: de exemplu, în adjective ca anual, contractual, eventual, în substantivele anuar, osuar, sanctuar, în verbele neologice accentua, atenua, continua, dilua, efectua, evacua, evalua, evolua și, mai ales, în verbul lua (și derivatele sale prelua, relua) și în substantivul aluat; pronunțarea [ŭa] atrage și variante grafice incorecte cu oa, de exemplu loa, aloat.
7. Formele de feminin sg. și pl. și de neutru pl. ale adjectivelor cu sufixul -uos, care în limba literară se scriu corect cu -uoasă f. sg. (nom.-ac.), -uoase f. și n. pl. (și gen.-dat. f. sg.), în conformitate cu pronunțarea [-u-ŏa-], au două tipuri de variante neliterare. Pe de o parte, ca și la genul masculin, la unii vorbitori se produce înlocuirea cu sufixul -oasă, cu micșorarea implicită a numărului de silabe: ei pronunță și scriu afectos, afectoasă în loc de afectuos, afectuoasă. Pe de altă parte, unii dintre vorbitorii care-l mențin pe u simplifică secvența grafică uoa renunțînd la o: aceștia scriu afectuasă și de la pronunțarea [-u-ŏa-], trecînd prin faza [-u-a-], ajung la [-ŭa-]. De reținut lista adjectivelor care au forme corecte în -uoasă (-uoase): afectuoasă, aspectuoasă, defectuoasă, dezastruoasă, fastuoasă, (in)fructuoasă, impetuoasă, incestuoasă, maiestuoasă, merituoasă, monstruoasă, onctuoasă, respectuoasă, sinuoasă, somptuoasă, tempestuoasă, tumultuoasă, virtuoasă, voluptuoasă.
Uneori, prin hipercorectitudine, se face greșeala inversă, a adăugării unui u superfluu înaintea sufixului -oasă; de exemplu: dificultuoasă (și m. dificultuos) în loc de dificultoasă; vanituoasă în loc de vanitoasă.
8. În numele proprii românești scrierea cu oa sau ua urmează regulile de la cuvintele comune.
Se scriu corect cu oa toponime ca Oarba; Dîmbovicioara, Ialomicioara, Slătioara; Brezoaia, Răcoasa, Timișoara, Zănoaga și antroponime ca Oana; Ioana, Marioara, Mioara; Floarea, Toader.
Se scriu corect cu ua toponimele Sălciua, Zurbaua, de asemenea toate antroponimele și toponimele create din nume de locuitori: Băcăuanu, Hîrlăuanu, Tărcăuanu, Tăzlăuanu; Bîrgăuani.
La antroponime există unele variante grafice menținute conform dorinței purtătorilor sau/și tradiției: Boar(i)u și Bouar(i)u, Oat(u) și Ouatu, Pioaru și Piuar(i)u, Tăzlăoanu și Tăzlăuanu; cf. și Băcăoanu, Oar, Hîrlăoanu, Tarcaoanu.
Scrierea oficială a toponimelor provenite din nume de grup a adoptat uneori, în mod inconsecvent, variante grafice cu -oani în loc de -uani: Crăcăoani, Săbăoani, dar Bîrgăuani.
Alte articole lingvistice
Alexandru Graur
Dezbateri
- Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â
- Dan Alexe - Despre legăturile românei cu albaneza
- Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.
Diverse
- Calcuri greșite
- Despre majoritate
- Flexionarea cuvintelor compuse
- Forme de plural greșite
- Forme greșite ale cuvintelor
- Ghid de exprimare corectă
- Niciun sau nici un?
- Scara numerică
- Termeni de propagandă
DOOM2
- 0. Principalele norme ortografice
- 1.1. Literele
- 1.2. Semnele ortografice
- 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
- 3. Scrierea cu literă mică sau mare
- 4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
- 4.2. Scrierea cuvintelor compuse
- 4.3. Scrierea locuțiunilor
- 4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
- 5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
- 5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
- 6. Câteva norme morfologice
DOOM3
Ionel Funeriu
- „carteziană e latina” (Ion Barbu)
- abrevieri buclucașe
- accentul I
- accentul II
- adaptare și adoptare
- au mai pățit-o și alții
- auspiciu, auspicii
- baioneta din Bayonne
- capcane semantice
- casă, acasă, domiciliu
- computer
- Cristian Tudor Popescu versus Robert Turcescu
- dacisca domnului Roxin
- diminutive
- divorț, trivial și carrefour sau despre 2, 3 și 4
- duminică
- errare humanum est, perseverare diabolicum
- etimologii populare (I)
- etimologii populare (II)
- făcliile latine
- ficat
- Gaudeamus
- germanisme
- grammar nazi(s) versus idealul perfecțiunii
- hiperurbanism
- joi
- la poștă
- latina gintă e regină
- libertatea înseamnă iertare
- lună și luni
- management
- marți, marțieni, mărțișor...
- mass-media
- miercuri, marfă, mersi, iarmaroc…
- mujdei de usturoi
- naturalia non (sunt) turpia
- Nicolae
- nomen (est) omen
- nomen meum
- o întâmplare lingvistică
- o polemică
- o provocare
- ogni abuso sará punito
- ortografie (I)
- ortografie (II): ortografie fonetică sau ortografie etimologică
- ortografie (III) sau unde-i lege nu-i tocmeală
- Pastila de limbă
- pești
- pișcot și servus
- plagiat
- potică
- privighetoare, veioză, Revelion
- provocare
- rovinietă
- rută, derută, rutină
- sâmbătă
- slavonisme
- sunătoare
- șapte, săptămână, hebdomadar
- turcisme
- ține de tenis
- vineri
- Volvo — o mașină revoluționară
Istoria regulilor ortografice
- Ortografie - 1871 Regule ortographice ale limbei romane
- Ortografie - 1899 Regulele ortografiei romane
- Ortografie - 1904 Regule ortografice
- Ortografie - 1932 Reforma ortografică din 1932
- Ortografie - 1954 Mic dicționar ortografic
- Ortografie - 2005 - Ce e nou în DOOM2
Încercări de îndreptare
Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația
- 01. Introducere
- 02. Punctul
- 03. Semnul întrebării
- 04. Semnul exclamării
- 05. Virgula
- 06. Punctul și virgula
- 07. Două puncte
- 08. Semnele citării (ghilimelele)
- 09. Linia de dialog și de pauză
- 10. Parantezele
- 11. Punctele de suspensie
Mioara Avram
- 0. Prefață
- Bibliografie și abrevieri
- I. e sau ea?
- II. ă sau e?
- III. ă sau î?
- IV. e sau ie?
- IX. i sau î?
- V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?
- VI. h sau c(h) sau k(h)?
- VII. Cu sau fără h?
- VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
- X. ia sau iea, iia?
- XI. Cu sau fără i final?
- XII. î sau â?
- XIII. k sau c, ch, ck, q
- XIV. Cu sau fără -l
- XIX. s sau z?
- XV. n sau m
- XVII. q(u) sau c, ch, cu, cv, k
- XVIII. s sau ș?
- XX. w sau v, u?
- XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?
- XXII. y sau i, ai?
- XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?
- XXIV. Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată
- XXIX. Numele de luni
- XXV. Un cuvînt sau mai multe?
- XXVI. Cu sau fără cratimă?
- XXVII. Majusculă sau minusculă?
- XXVIII. Abrevierile
- XXX. Despărțirea cuvintelor la capăt de rînd
Misterele cuvintelor
Monitorizarea presei
Punctuație
Rodica Zafiu
- Beizadea
- Care și pe care
- Cocalar
- Decât o negație
- Din și dintre
- Îmi cer scuze...
- Plus că...
- Șotron
- Vroiam...