Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Für G.G. Neamțu, den Großmeister der rumänischen Grammatik

Un cititor, altfel bine intenționat, inginer de meserie, m-a întrebat dacă nu m-am grăbit când am afirmat că româna continuă procesul de reromanizare început în secolul al XVIII-lea, chiar și atunci când împrumută din limbi neromanice. Cu împrumuturile din engleză era lămurit: citise undeva că, dintre toate limbile germanice, engleza conține cele mai multe cuvinte provenind din latină. Era însă rezervat când a venit vorba de unele limbi slave și de germană. Mi-a spus: „atunci când ați scris despre manufactură că provine din germ. Manufaktur, ați tras concluzia că, din moment ce recunoaștem aici pe lat. manus, reromanizarea continuă și prin împrumuturile nemțești”. Considera că e prea subțire argumentul meu și cam nesemnificativ. Ce mai încoace și încolo, era convins că m-am pripit cu concluzia asta. Mi-a oferit imediat câteva exemple de cuvinte românești din domeniul tehnic, provenite din germană, care, credea el, n-au nimic comun cu latina: claviatură, maistru, matriță, șurub, ventil. Mi-am asumat critica cu atât mai mult cu cât interlocutorul meu era delicat și de bună-credință: aproape se scuza că a îndrăznit... Mă simt dator totuși cu o precizare: n-am spus niciodată că toate cuvintele de origine germană „latinizează”, ci doar că și prin asemenea împrumuturi se întâmplă să sporim zestrea latină. Dacă n-am fost destul de clar, îmi pare rău și fac acum amendamentul necesar.

Să ne întoarcem atent la cuvintele inginerului nostru, nu înainte de a înțelege că legăturile dintre cuvinte, în periplul lor de la o limbă la alta, sunt întortocheate și greu sesizabile.

CLAVIATURĂ

Este nevoie să coborâm în istoria germ. Klaviatur, ca să ne dăm seama că este rudă îndepărtată cu lat. clavis, ac. clavem = zăvor, cheie, de unde și cuvintele vechi românești cheie, a închide și a deschide, a încheia, precum și neologismele: clauză, include și exclude, a claustra, concluzie, recluziune. Ce să mai zicem de conclav care, etimologic vorbind, e locul unde se iau decizii importante și se urzesc uneltiri sub taina cheii sau de osul în formă de cheie căruia îi zicem claviculă „cheiță” sau de... closetul care, teoretic cel puțin, ar trebui prevăzut cu o cheie.

Clavirul e un instrument muzical cu clape care, important din Germania, a pătruns mai întâi în Transilvania, apoi în Țările Române. Astăzi îi spunem pian. Ambele cuvinte sunt împrumutate din limba țării de origine (Klavier și Pian). Clavir e pe cale de dispariție din vorbirea cotidiană. Poezia ni-l ține în viață, pentru că rigorile prozodice nu permit substituiri sinonimice: pian n-ar rima cu cimitir în Nevroze-le lui Bacovia, d.e.:

Afară ninge prăpădind,

Iubita cântă la clavir –

Și târgul stă întunecat,

De parcă ninge-n cimitir.

maistrU

Germ. Meister provine am lat. magister = mai marele, căpetenia unei comunități, care a ajuns apoi să însemne „cel mai priceput dintre meseriași”. Ideea de „mare” se recunoaște în toată familia urmașilor lui magnus: magnat, maior, maestru și măiestru, major, maxim, magnific, magistrat, majuscul, meșter, maiestate. Până și metresa (fr. maîtresse) e... „mare”, ne-o spune Minulescu: „Căci amanta pentru rege e mai mult ca o Regină”.

MATRIȚĂ

Germ. Matrize este tot latinesc, sporind în românește familia lui mater (mamă), fiind rudă bună cu materie, matern, maternitate, maternal, cumătră (con + mater) și, oricât ar părea de surprinzător, cu mătreață.

ȘURUB

Iată, în sfârșit, un cuvânt ale cărui origini nu sunt latinești^[1].

VENTIL

Originea germ. Ventil o găsim în lat. ventus. Familia lui vânt (vântoase, a se vântura, a se zvânta, apoi neologismele: ventuză, paravan, evantai) sporește cu acest germanism care, până la urmă, tot de la Roma vine.

Precizare importantă: a fost o întâmplare că patru din cele cinci cuvinte rostite de inginerul nostru au fost latinești și unul singur pur germanic. N-aș vrea să se tragă de aici concluzia că aceasta este proporția reală când vorbim de neologisme din germană. Din comentariul meu aș vrea să se înțeleagă doar că româna își poate spori latinitatea și atunci când împrumută din germană. Atât și nimic mai mult!