Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Martie era întâia lună a anului în calendarul roman. În plan simbolic, luna aceasta întruchipa trezirea la viață a naturii, renașterea ei. Etimologic, numele lunii l-a dat însă zeul războiului, Mars (în românește Marte). Faptul își are semnificația lui. Pe timp de iarnă, armele tăceau, asemenea muzelor pe timp de război; trupele se deplasau greu, condițiile necesare unei expediții militare de anvergură lipseau, așa că doar odată cu renașterea naturii, când vremea devenea prielnică, puteau începe războaiele de cucerire care asigurau prosperitatea și măreția Romei. Aceasta pare să fi fost rațiunea ultimă pentru care romanii au numit prima lună a anului Martius. Rădăcina mar-, pe care o identificăm în rom. martie, a fost preluată și de celelalte limbi romanice ca bază de plecare pentru denumirea lunii: în franceză mars, în italiană și spaniolă marzo, în portugheză março. Faptul că martie, nu ianuarie, era întâia lună a anului a avut o consecință directă asupra denominației ultimelor patru luni ale anului: septembrie (septem = șapte), octombrie (octo = opt), noiembrie (novem = nouă), decembrie (decem = zece); lucrurile s-au schimbat odată cu înlocuirea calendarului roman, terminologia însă a rezistat, în ciuda faptului că nu mai corespundea cu noua realitate calendaristică: septembrie este luna a noua, urmată, în ordine crescătoare, de octombrie, noiembrie și decembrie.

Numele războinicului Marte a lăsat urme adânci în lexicul romanic. A doua zi a săptămânii este, în română, marți, în franceză mardi, în italiană martedi, în spaniolă martes. Portughezii, care în vechime considerau duminica prima zi a săptămânii, fac opinie separată, marți fiind la ei terça feira, ceea ce, într-o traducere liberă, ar fi: „în realitate cea de-a treia zi a săptămânii". De asemenea, cea mai apropiată planetă de Pământ din sistemul nostru solar poartă și ea numele zeului Marte, ceea ce le-a permis autorilor de romane științifico-fantastice să-i boteze marțieni pe ipoteticii locuitori ai planetei. De notat că, nu de puține ori, în scrierile SF, asemenea personaje care invadează Pământul sunt marțiale, adică războinice.

Urme a lăsat Marte și în vocabularul juridic. Se știe că, în timp de război, legislația se înăsprește prin promulgarea așa-numitei legi marțiale, puse în practică de Curtea marțială.

În sfârșit, oricât de fioros pare a fi zeul războiului, limba îl poate „îmblânzi"; o face simplu, atașându-i un sufix diminutival, astfel încât temutul Marte se preface într-un grațios mărțișor. Cuvântul acesta delicat denumește un mic obiect de podoabă pe care bărbații îl dăruiesc femeilor în prima zi a lunii martie, ca semn al dragostei și al prețuirii lor. Întrucât fizic îmi este imposibil să dăruiesc un asemenea mărțișor tuturor doamnelor și domnișoarelor care mă citesc, le ofer cord-ial (din inimă, adică) un mărțișor spiritual, care să topească gheața științei etimologice din rândurile mele; n-o pot face altfel decât apelând la căldura versurilor lui Lucian Blaga:

A cunoaște, a iubi

Înc-odată, iar și iară.

A cunoaște-nseamnă iarnă,

A iubi e primăvară.

P.S. În București există o stradă care de prin anii ’30 poartă numele Mărțișor. Acolo a locuit aproape 50 de ani Tudor Arghezi, acolo, sub un nuc bătrân, se află mormântul său și al Paraschivei, soția sa. Dacă treceți prin preajmă, opriți-vă neapărat la numărul 26 și vizitați Casa memorială Tudor Arghezi; depuneți la mormântul poetului o floare legată cu un șnur împletit în culorile alb și roșu, simbol al zăpezii care se topește la razele soarelui de primăvară.