Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Dacă deschidem un dicționar românesc la cuvântul algebră, aflăm că acesta provine din fr. algèbre. Căutându-l într-un dicționar franțuzesc, vedem că acolo e indicat etimonul arab al-ğabr, iar dacă cercetăm un dicționar arab, cine știe ce mai putem găsi? Cuvintele circulă de la o limbă la alta asemenea trenurilor, de la o gară la alta. Așa cum un impiegat notează în foaia lui de parcurs ultima stație înainte de a ajunge trenul în gara sa, tot așa și dicționarele înregistrează doar ultima haltă a unui cuvânt înainte de a ajunge în limba pe care o definește lexicografic.

Cuvântul mass-media a fost introdus în circulație de americani, care i-au acordat semnificația cunoscută: „ansamblul mijloacelor de informare a maselor”. Chiar dacă engleza a asamblat două cuvinte latinești: medium = mijloc și massa = masă (pl. mase), dicționarele românești nu marchează acest fapt și se mulțumesc cu indicația etimologică: cuvânt englezesc. Judecând însă lucrurile dintr-o perspectivă istorică mai largă, putem susține, împotriva indicației din dicționare, că avem aici două cuvinte get-beget latinești. Și cine ne-ar putea contrazice? Tema a fost „dezbătută” într-un mod foarte original cu ani în urmă, să tot fie vreo zece... Mă aflam invitat la un simpozion național de jurnalism organizat la Cluj-Napoca de cordialul profesor Ilie Rad. La deschiderea lucrărilor, am fost onorați de prezența președintelui Universității, Andrei Marga, secondat de adjunctul său, rectorul Nicolae Bocșan. Invitat de onoare al acestei întruniri era cunoscutul scriitor și publicist George Pruteanu. Chiar în timpul desfășurării ceremonialului de deschidere, am asistat la o polemică „submersă”: în discursul inaugural, domnul Marga relua ori de câte ori putea, și mi s-a părut că făcea în așa fel încât să poată cât mai des, cuvântul mass-media, pronunțându-l, cu pedagogie, mesmidia, asta ca să înțelegem și noi, muritorii din sală, că vorba-i englezească (mă rog, americănească). Domnul Pruteanu ședea la prezidiu alături de oratorul nostru și, de fiecare dată când îi ajungea la ureche vorba asta șoadă, afișa o grimasă lirică abia perceptibilă. Îi vine rândul la cuvânt și constat că face și el eforturi să zică mass-media cât de des. Atât numai că de fiecare dată, înainte de a pronunța cuvântul, își suspenda o clipă vocea și articula apoi cu dicție profesorală: masmedia. Spre sfârșitul alocuțiunii, ultima dată când a rostit cuvântul, a adăugat șoptit, așa, en passant: „n-am ce face, e latinesc”!

Sunt sigur că așteptați să vă spun cine a avut dreptate; din păcate o să vă dezamăgesc îngăimând o frază absurdă: „amândoi au avut dreptate, dar eu cred că Pruteanu a avut dreptate”. Aceasta pentru că noi, românii, am preluat cuvântul gata construit și l-am adaptat cum am putut: unii pronunțând masmedia, urmându-i pe romani, alții mesmidia, imitându-i pe anglo-americani. Fiind mai apropiată de sistemul fonetic românesc, varianta masmedia a fost preferată de vorbitori (statistica o arată), așa încât dau credit uzului și, implicit, lui Pruteanu.

În cazul acestui neologism, apare o dificultate majoră privind acordul gramatical. Terminându-se în -a, cuvântul media are formă de feminin singular. Cei mai mulți dintre vorbitori îl asimilează ca atare, înseriindu-l alături de substantive ca masa, casa, lumina și celelalte asemenea. Aceștia vor fi contrariați să citească ori să audă propoziții de felul: „mass-media vor fi prezente la conferința de presă a președintelui”. Evident că lor li se pare corectă propoziția „mass-media va fi prezentă...”. Pe de altă parte, există destui vorbitori care știu că lat. media = mijloace este un plural al substantivului neutru medium (neutrele latinești fac pluralul în -a). Și atunci vor susține acordul cu pluralul din prima variantă. Contradicția pare a fi ireconciliabilă, pentru că nu poate fi găsită o soluție care să mulțumească pe toată lumea. Dicționarele și lucrările normative trebuie totuși să hotărască chiar în absența unor argumente științifice irecuzabile. Și atunci cel mai bine ar fi să dăm credit uzului majoritar, așa cum ne-a învățat poetul latin Horatius acum 2000 de ani și mai bine^[1]; de altfel, aceasta a și fost până la urmă poziția celei mai importante lucrări normative românești, DOOM-ul din 2005, care a impus forma de feminin singular^[2].

Dar mult mai importantă este o altă concluzie pe care o putem formula în încheierea acestui articol. Anume că, dacă ne raportăm la istoricul cuvântului și la circulația sa în toată lumea, avem dovada vigurozității filonului roman: continuăm și azi după atâtea secole să ne latinizăm până și atunci când împrumutăm de la un neam germanic, precum englezii. Cu alte cuvinte, apropiindu-ne de engleză, nu ne îndepărtăm de latină, ci, de multe ori, ne apropiem și mai mult.

P.S. Adaptarea neologismului mass-media ridică încă multe probleme, care nu pot fi epuizate într-un articol ca acesta. Cine dorește să se documenteze temeinic asupra chestiunii găsește informații excelent prezentate și profesionist dezbătute într-un studiu al Rodicăi Zafiu accesibil online, la adresa: http://www.romlit.ro/mass-media.