Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

E luni dimineața (12 octombrie). Observ că nu a apărut articolul meu obișnuit despre etimologii. Un ziarist mă sună, prezentându-și scuze că s-a petrecut o încurcătură în redacție. Nu mă supăr, dar nu peste multă vreme îmi țârâie iar telefonul: o învățătoare îngrijorată de absența articolului meu. Nu-mi vine să cred. Mă bucur însă. Nu sunt ipocrit. Cred că orice autor se bucură dacă e citit. Îmi zice: „vă citesc în fiecare luni, scrieți cu umor”. Mă bucur și mai tare, fiindcă știu din experiență că un dram de umor înlocuiește cu succes lecitina. Cu aceste gânduri mă îndrept spre farmacia din colț să-mi cumpăr ceaiul de sunătoare cu care înlocuiesc mai nou cafeaua de dimineață. Înaintea mea, un pensionar amărât (iertați, Marcel Tolcea zice că-i pleonasm!) se roagă de farmacistă:

- Doamnă, mă arde rău la stomac! Dați-mi ceva să-mi treacă.

- Luați Gaviscon..., două cotidian, se mastică!

- Doamne păzește! Păi, doamnă dragă, mie tocma’ de la mastică^[1] mi se trage.

- Domnule, se mas-ti-că, adica se mes-te-că!

- Și atunci de ce nu mi-ați spus așa de la început?

- Pentru că suntem unitate farmaceutică și aici se folosesc termeni de specialitate!

Mă încântă dialogul. Îmi vine rândul:

- Un pachețel de ceai de sănătoare, vă rog!

- De sunătoare, domnule, îmi replică dânsa cu pedagogie.

- Scuzați, mie mi-a spus prof. Funeriu că sănătoare vine din latinescul sanatoria și am vrut să folosesc un termen de specialitate, dacă tot sunt la farmacie.

- Funeriu zici, păi ăsta mai bine avea grijă să-și ia fi-su bacul. Citește și dumneata pe pachet: su-nă-toa-re!

Îi mulțumesc frumos și mă retrag cu sunătoarea mea cu tot și cu lecția învățată.

Două concluzii lingvistice acum...

În primul dialog, se vede cum omonimia poate genera neînțelegeri. Verbul a mastica e neologism provenit din lat. masticare; în românește, acesta face pereche cu termenul vechi a mesteca. Din contră, mastica este o băutură alcoolică adusă din Turcia; odată cu licoarea, am importat și termenul care o denumește (tc. mastika) și astfel cele două cuvinte intră într-un raport de omonimie unul cu celălalt. Rațiunea limbajului este să comunice. Omonimia obstrucționează uneori însăși comunicarea, așa cum s-a întâmplat în dialogul de la farmacie. Tocmai pentru că poate perturba buna înțelegere, lingvistul franco-elvețian Jules Gilliéron califică omonimia drept „une patologie de la langue”, adică „o boală a limbii”.

În al doilea dialog, conflictul dintre realitate și aparență sau mai bine zis dintre ce a fost și ce a devenit un cuvânt este evident. În realitate, sănătoare este din aceeași familie cu sănătate, a se însănătoși, sănătos, nesănătos, cuvinte vechi, amintind de latinescul sanus = sănătos. Mult mai târziu, începând de prin secolul al XVIII-lea, sanitas (adj. sanus) a reintrat în română, pe cale savantă, dezvoltând o familie neologică: sanitar, sanatoriu, a asana, sana (laptele), Sanitas (nume de firmă). Plantele erbacee cu efect terapeutic, cărora în latina populară li se spunea sanatoria (aducătoare de sănătate, cum ar veni), erau cunoscute din vremuri imemoriale. Cu timpul însă, vorbitorii au pierdut legătura cu sensul primordial al termenului și l-au plasat greșit într-o altă familie, cea a lui sunet (a suna, sunător, a răsuna, răsunet, răsunător), zicându-i sunătoare.

Nu e caz unic acest transfer. În vremea lui Ștefan cel Mare, un pericol major pentru țară era „anunțat” la cetatea de scaun prin aprinderea succesivă, pe vârful dealurilor, a unui material solid amestecat cu grăsime animală, care scotea un fum consistent, ce se putea observa de la mare distanță. Acel fum persistent se numea sfară (șfară). De aici expresia originară a da sfară în țară. Astăzi, cu smartphonul nostru cel de toate zilele, lumea a uitat de sfară, care apoi, după modelul lui sănătoare / sunătoare, a devenit sfoară (în țară).

P.S. Recitindul zilele astea pe Shakespeare, constat că arhaismul a fost reînviat de Mihnea Gheorghiu, traducătorul tragediei Regele Lear:

...Chiar în noaptea asta

Sosește preaputernicu-mi senior

Slăvitul duce de Cornwall, prin care

Voi face să se dea șfară-n țară...