ÎNDĂRĂTUL prep. (Urmat de un substantiv ori pronume în genitiv, de un pronume posesiv, de un pronume personal neaccentuat în cazul dativ sau de un numeral construit cu prep. «a») În dosul (cuiva), în urma (cuiva sau a ceva), după ceva. Trecu prin camerele cu aceleași scoarțe vechi pe pereți (îndărătu-le, între covor și perete, atîrnau săculețe de tutun și busuioc). DUMITRIU, B. F. 44. Arta, imitînd natura, rămîne cu mult îndărătul naturii; nu poate s-o ajungă. GHEREA, ST. CR. II 50. Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Precedînd substantive abstracte) Îndărătul gîndurilor pe care le spunea tare, un alt rînd de gînduri se ridica. VLAHUȚĂ, O. A. III 64.