ÎNTINA, întinez și (rar) întin, vb. I. Refl. (Regional) A se murdări cu noroi, cu tină. N-a voit să-i ajute, ci a zis că ea nu se va întina pe picioare, săpînd la fîntîne. MARIAN, O. I 165. Ce trece prin tină Și nu se întină? (Umbra). GOROVEI, C. 378. ♦ Fig. A se pîngări. Oamenii n-au să se întineze în sînge nevinovat. CAMILAR, N. I 162. ◊ Tranz. Vreau să-mi întinez arma în sînge de oameni nevinovați. CAMILAR, N. I 185.