ÎNTORTOCHEAT, -Ă, întortocheați, -te, adj. 1. (Despre drumuri sau ape) Cu multe ocoluri și cotituri; cotit. Bătrîna mergea înainte... și privea drumul pustiu și întortocheat ce i se deschidea în față. DUMITRIU, N. 153. Prin arșița verii, pe ulițele întortocheate, prin căsuțele săpate mai mult în pămînt, plutea o pace și o jale de ruină. SADOVEANU, O. I 162. Uneori un pîrîu... pierea apoi cu totul în crăpături întortocheate. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre litere, scris) Încurcat, încîlcit, complicat. Cartea pe care mă năcăjeam, urmărind cu degetul și cu priviri mirate buchi mari, întortocheate și cîrligate ca niște gîngănii, era abecedarul lui Creangă. SADOVEANU, E. 110. ◊ Fig. (Despre modul de a vorbi, despre fraze, gîndire etc.) Spune și-o cimilitură Cam obscură Într-un stil întortocheat. TOPÎRCEANU, P. O. 24. Se împiedică uneori într-o frazeologie întortocheată și alteori alunecă în perifraze fără folos. ODOBESCU, S. II 380. Fraze mari întortocheate și scîlciate. NEGRUZZI, S. I 266. ♦ (Despre clădiri) Cu încăperi încurcate, cotite, complicate. Palaturi întortocheate. ISPIRESCU, U. 116. 2. (Despre linii, fire, sîrme și despre obiectele pe care le alcătuiesc ele) Învîrtit, răsucit (în toate sensurile). Agrafe de ale lor întortocheate ca niște melci uriași. ODOBESCU, S. II 264. Încîrligat și întortocheat Și de urechi e agățat. (Cercelul). 3. Fig. (Rar, despre persoane și firea lor) Curios, greu de înțeles, complicat. Sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă. M. I. CARAGIALE, C. 12.