ÎNGENU(N)CHIA (-chin, -chez) I. vb. intr. A cădea, a sta în genunchi: vrăjmașul tău plînge, și-i om ca și tine, Smerit îngenunche, te roagă să-l ierți (VLAH.). II. vb. tr. Ⓕ A supune, a înjosi, a umili: pe Român nu l-a putut îngenunchia năboiul de barbari (ISP.) [lat. ingenuculare].