ȘALE s. f. pl. 1. Parte a spinării situată în jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om. 2. Partea din mijlocul spinării, la unele animale; locul unde stă șaua pe cal. – Lat. sella.

ȘALE s. f. pl. 1. Partea spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om. 2. Partea din mijlocul spinării, la unele animale; locul unde stă șaua pe cal. – Lat. sella

ȘALE s. f. pl. (Și în forma șele) 1. Partea spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale la om. Aproape bătrîn, mic la stat și cam adus din șale. STĂNOIU, C. I. 84. Boala... era numai o mare slăbiciune de stomah, dureri de șele și nedormire. NEGRUZZI, S. II 154. O rochiță, puiculiță, Largă-n poale, Strîmtă-n șale. ȘEZ. II 184. 2. Partea din mijlocul spinării la animale; locul unde stă șaua pe cal; spinare. O jiganie... cu șele de cal și cu trunchiul de om. ISPIRESCU, U. 74. – Variantă: șele s. f.

ȘALE f. pl. 1) (la om) Parte a spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. Dureri de ~. A se îndrepta de ~. 2) (la animale) Partea de mijloc a spinării. /<lat. sella

șale f. pl. 1. partea spinării la cal pe care se pune șeaua: calul e deșelat, când și-a vătămat șalele; 2. la om, partea de jos a spatelui a cării axă e formată din 5 vertebre: mă dor șalele. [Pl. din șea].

șále f. pl. V. șa.

ȘELE s. f. v. șale.

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele.

șale (parte a corpului) s. f. pl.

șale (parte a corpului) s. f. pl., art. șalele

șale (anat.) s. f. pl.

șale pl. (mă dor șalele).

ȘALE s. pl. (ANAT.) 1. (pop.) rărunchi, (reg.) șaucă. (Regiunea ~.) 2. v. mijloc.

ȘALE s. pl. (ANAT.) 1. (pop.) rărunchi, (reg.) șaucă. (Regiunea ~.) 2. mijloc. (O dor ~.)

șále, (șele), s.f. Partea spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. – Lat. sella „scaun, tron” (Scriban, DEX); cuv. autohton, cf. alb. shalë „coapsă”, din rad. i.-e. *kel- „a înclina, a îndoi” (Russu, 1970).

șale, (șele), s.f. – Partea spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. – Lat. sella „scaun, tron” (Scriban, DEX); cuv. autohton, cf. alb. shalë „coapsă”, din rad. i.-e. *kél- „a înclina, a îndoi” (Russu, 1970: 202).