abate, abat, v.t.r. 1. (t.) A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel, 1985: 220). 2. (r.) A se aduna, a se însoți; a se căsători. – Lat. abbattere (DER, DEX). ■ Cuv. rom. > sb. abati „a devia” (DER).