ablativ¹ s.n. (gram.) Caz al declinării, în unele limbi (indo-europene), care exprimă punctul de plecare, despărțirea de un loc, instrumentul acțiunii, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstanțial de loc, de cauză, al unui complement instrumental etc. ◊ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și dintr-un participiu în cazul ablativ, avînd rol de propoziție circustanțială care exprimă multiple relații. • pl. -e. /<fr. ablatif, it. ablativo, germ. Ablativ, lat. ablativus, -i <ablatus part. trecut al lui auferre „a lua cu sine”.