ABLATIV s. n. (< lat. ablativus, cf. fr. ablatif): caz care exprima în limba latină separarea (îndepărtarea) unui obiect de un anumit loc, punctul de plecare în spațiu, instrumentul, asocierea, cauza unei acțiuni etc. Corespunde, în linii mari, acuzativului din limba română. ◊ ~ absolut: construcție sintactică latină, alcătuită dintr-un substantiv sau pronume cu rol de subiect, în cazul a., și un participiu prezent sau perfect, tot în cazul a. A. absolut este echivalentul unei propoziții circumstanțiale (cauzală, concesivă, condițională sau temporală): „Tarquinio Superbo regnante...” („Pe când domnea Tarquinius Superbus...”).