aboclúzie s.f. (med.) Dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact. ♦ Lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare. • pl. -ii. g.-d. -iei. /ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusĭo, -onis „închidere”.