ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. 1. Acoperit cu aburi. Povestea era nesfîrșită, iar amintirile bunicilor ca oglinzile aburite. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. 2. Care scoate aburi, din care ies aburi. Văzînd gîscanul în ghiveci adus, Aburit, fierbinte ș-înainte-i pus... PANN, P. V. I 37. 3. Fig. Încălzit, înfierbîntat (de supărare). Ian lasă... nu te mai aprinde... destul de aburit ai vinit de-afară. ALECSANDRI, T. I 345.