ACARET, acareturi, s. n. (Mai ales la pl.) Clădire mare. Spre vale, acolo unde fuseseră acareturile grotești... era acum sediul gospodăriei colective. V. ROM. februarie 1952, 109. Pe locul curților și acareturilor de-acum, la început era o ogrăjoară înconjurată de bălării și-o căsuță de țară. CAMILAR, N. I 331. ♦ Totalitatea construcțiilor secundare care țin de o clădire. V. dependințe. Oamenii puneau foc la acareturile conacului. DUMITRIU, B. F. 73. Nici un copac, nici un acaret pe lîngă casă. EMINESCU, N. 51.