ACĂTĂRII adj. invar. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației sale, care este așa cum trebuie să fie; bun, frumos, de seamă. încă mai stăruie, mai pe altundeva. Felurite-așezări și orînde... Care mai netede, care mai strîmbe. Mai acătării ori mai scălîmbe. DEȘLIU, G. 52. [Șapca] era cel mai acătării vestmînt al omului, căci altminteri n-avea decît o haină de soldat veche și ruptă și o pereche de nădragi zdrențuiți. DUMITRIU, B. F. 6. Nu avem un serviciu sanitar acătării și vor începe în curînd să sosească răniții. PAS, L. I 313. ◊ (Despre oameni) Cumsecade, de treabă, vrednic. Da nu-i bețiv, vai de capul lui, sărmanul! își vede de treabă cu lunile și, cît n-are gologani, e om acătării. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ (Precedat de adv. «m.i.») Deosebit (față de alții). Nu că-i el mai acătării Decît ceilalți băietani, Dar în satul Gura Văii N-are nimeni șapte ani. CASSIAN, H. 5. – Variante: acătărea (ȘEZ. II 125), acătărilea (CONTEMPORANUL, VII_II 6) adj. invar.