ADIA (adie) I. vb. unipers. 🌦 A sufla lin (vorb. de vînt): o lină suflare de vini adie peste grînele coapte (VLAH.) II. (adiu) vb. tr. 1 A atinge ușor: adie un scaun cu degetul și degetul rămâne într’aurit (RET.) ¶ 2 fig. A cînta cu glas slab, încît abia să se audă: Auzi... un... glas de copilă adiind o rugăciune ușoară (EMIN.). III. vb. intr. 1 A mișca ușor: nici moartă nici vie, numai din coadă adie (ghicitoarea despre „cîntar”) ¶ 2 A amenința, a face semn cu ceva: cu sabia în mînă adia și amenința (TEOD.) [lat. *adilare < ilia].