ADJUNCT Termen impus de gramatica structuralistă* și preluat de teoriile poststructuraliste desemnând orice constituent suprimabil din componența unei sintagme* sau a unui grup* sintactic: sin. modificator; determinant facultativ. • în GV (= grup verbal) și GAj (= grup adjectival), adjunctul se opune argumentelor* (sau complementelor*), determinanții ceruți de sintaxa și semantica internă a centrului* (sau capului*) de grup, cărora centrul le impune restricții de formă: de caz și de prepoziție și rolul* tematic. Vezi, de ex., în grupul verbal: A găsit soluția astăzi, pe neașteptate, distincția dintre adjuncții astăzi și pe neașteptate, determinanți suprimabili, în absența cărora enunțul rămâne reperat, și argumentul (sau complementul) soluția, cerut obligatoriu de verb și căruia verbul îi impune acuzativul* și rolul de pacient* (vezi și CIRCUMSTANȚIAL). în GN (= grup nominal), adjunctul corespunde adjectivelor calificative și determinanților prepoziționali, opunându-se determinativelor*. Vezi, de ex., în grupul nominal: toți acești elevi studioși din (ultima) clasă, atributele studioși și din clasă funcționează ca adjuncți, fiind determinanți suprimabili, iar determinativele toți și acești, al căror rol este de specificare cantitativă și de identificare a obiectului, nu intră în clasa adjuncților. G.P.D.