ADONIC (< fr. adonique < gr. adonios) Vers alcătuit dintr-un dactil, un troheu sau spondeu (...). Denumirea de adonic unii cercetători o derivă din adonica, serbările date în cinstea zeului Adonis. Este versul cu care se încheie de obicei strofa safică (v. safic). Folosit în poezia noastră de M. Eminescu, în Odă (în metru antic). Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sîn, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă!