ADUCE (aduc) I. vb. tr. 1 A duce pe cineva undeva: mi-a adus oaspeți la masă; proverb: ce vînt te aduce (pe la noi)? se zice văzînd pe cineva sosind într’un loc unde nu te-ai fi așteptat să vie; pr. ext.: ~ martori ¶ 2 A duce ceva undeva, la cineva: ți-am adus toate cărțile; pr. ext.: ~ dovezi ¶ 3 fig.: ~ o veste; mai aduse vorba încă odată despre copiii lui cei pierduți (ISP.); proverb: vorba vorbă aduce; vorbind de soarte, de cele ce se pot întîmpla pe neașteptate: nu știm cum ne va mai aduce și pe noi Dumnezeu (ISP.); proverb: nu știi ce poate să aducă ziua de mîine, nu știi ce se poate întîmpla pînă mîine; proverb: nu aduce anul ce aduce ceasul, într’un timp scurt se poate întîmpla ceea ce nu se întîmplă în vreme îndelungată; unele lucruri vin pe neașteptate ¶ 4 A da un venit: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.) ¶ 5 A produce, a face să dobîndească ceva: ~ rod, bucurie, cinste, folos; abs. proverb: vorba dulce mult aduce ¶ 6 A pricinui: ~ supărare; ~ stricăciune; ~ pagubă; ~ rușine ¶ 7 ~ la îndeplinire, a îndeplini, a împlini, a săvîrși; ~ la capăt, a sfîrși cu bine (o lucrare); ~ la cunoștință, a face cunoscut ¶ 8 A face să ajungă; proverb: l-a adus la (sau în) sapă de lemn, l-a sărăcit ¶ 9 A îndupleca: abia l-am adus să se mai lase de fumat ¶ 10 A îndoi, a pleca, a încovoia: aducîndu-l la pămînt, îi tăie capul ¶ 11 A răsuci o armă, a o ridica potrivind-o astfel ca să lovească mai bine: aducînd toroipanul mai iute decît fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul Ia stînga (ISP.) ¶ 12 Imper. adu! ado! adă! dă-mi încoace: adu scrisoarea s’o citesc și eu ¶ 13 ➕ 👉 NUMITOR. II. vb. intr. 1 ~ cu (cineva, ceva), a-și ~ cu (cineva, ceva), a semăna întru cîtva, a avea puțină asemănare: am doi copilași... cari își aduc de departe cu Neagoe Basarab (ALECS.) ¶ 2 A(-și) aduce aminte, 👉 AMINTE 1. III. vb. refl. 1 A se ~ cu (cineva, ceva), a semăna întru cîtva, a avea puțină asemănare ¶ 2 A se îndoi, a se încovoia: se încleștară... și începură a se ~ unul pe altul (ISP.) [lat. adducĕre].