ADUMBRI (-bresc) I. vb. tr. A face umbră, a da umbră, a umbri: frunzișul cel des al copacilor adumbrește acest colț fermecător al grădinii; pr. ext.: se vedea umbra albă a femeii adumbrindu-și cu mîna arcurile sprîncenelor (CAR.). II. vb. refl. A se pune, a sta la umbră, a se umbri: copaciul sub care se adumbrise era măreț (ISP.) [lat. adumbrare, cu schimbare de conjug.].