ADUNA (adun) l. vb. tr. 1 A strînge la un loc (vorb. de oameni), a întruni; a chema pe mai mulți într’un loc (spre a se sfătui, spre a lucra împreună), a porunci să se strîngă la un loc: aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor (CRG.) ¶ 2 A strînge la un loc (ce era risipit, împrăștiat), a grămădi (vorb. de lucruri): a adunat bani mulți; proverb: adună unde n’a risipit, se zice despre cei ce umblă după cîștiguri pe căi piezișe; proverb: cine nu adună pentru sine, adună pentru alții, se zice pentru cei sgîrciți cari nu știu să se folosească de averea lor; fig.: a-și ~ puterile, gîndurile, mințile ¶ 3 A strînge de pe jos, a culege: s’a dus să adune uscături din pădure ¶ 4 †A împreuna laolaltă (pe cineva cu cineva), a face să se întîlnească: cu mare pază i-au dus la urdie și aice i-au adunat cu vezirul (N.-COST.); proverb: a tunat și i-a adunat, se zice cînd se însoțesc la o treabă tot oameni de aceeași teapă, potriviți la fire și la cusururi ¶ 5 ➕A adăuga mai multe numere unul la altul spre a le întruni într’unul singur. II . vb. refl. 1 A se strînge la un loc (vorb. de oameni, de ori-ce fel de ființe): ei trăiau și se adunau la sfat într’un munte (ISP.); proverb: se adună ca muștele la miere ¶ 2 A se strînge la un loc, a se grămădi (vorb. de lucruri): cele bune să se adune, cele rele să se spele, urare rostită cînd închină cineva paharul ¶ 3 A se însoți, a umbla cu cineva, a întîlni adesea: nu te ~... cu oameni proști și nerozi (PANN); proverb: spune-mi cu cine te aduni, și-ți voiu spune cine ești [lat. adunare].