Definiția cu ID-ul 890069:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ADUNA, adun, vb. I. I. Tranz. 1. A strînge la un loc (ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit). Cîrciumarul... aduna posomorît paharele. PAS, L. I 11. ♦ A ridica de pe jos. În calea ei începu a curge... mărgăritare, de umplu locul; iar mesenii... se plecară și le adunară. ISPIRESCU, L. 40. 2. A aduce din toate părțile, a strînge, a concentra. Mînecuță adună spre el straiele și încălțările. SADOVEANU, P. M. 157. Noi ne vom sili să adunăm [documente] cîte vom putea. BĂLCESCU, O. I 66. ◊ Fig. Vasilică își adună toate puterile, smuci o dată pe zmeu și, trîntindu-l la pămînt îi înfipse sabia în gît. POPESCU, B. II 118. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe acasă. ALECSANDRI, T. 911. ◊ (Complementul indică o valoare bănească) Vine la noi... trimisul visteriei ca să adune dările. PAS, L. 1 13. ♦ Fig. A se îngrămădi. Pe frunte avea o zgîrietură... Sîngele i se adunase în sprînceană. DUMITRIU, B. F. 53. Se adună norii peste coamele pădurilor. Plouă. CĂLUGĂRU, O. P. 329. ◊ Fig. În Toma se aduna amărăciunea pic cu pic, cum se adună apa într-un ciubăr pus la streașină. V. ROM. februarie 1952, 133. În asemenea clipe, cînd își încrețea fruntea.., se aduna în el mînia. SADOVEANU, N. F. 10. 3. A ghemui ceva, concentrîndu-l într-un spațiu mai mic sau micșorîndu-i volumul; a grămădi. [Arald] la pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. Paler se aduna covrig pe scaun, cu genunchii sub bărbie și nu sufla un cuvînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 30. Floare de cicoare Cu ochi după soare: Cînd voi răsări, Ea s-o-nveseli; Cînd voi asfinți, Ea s-o ofili; Cînd voi scăpata, Ea s-o aduna. La HEM. ◊ (Complementul indică întregul rezultat din îngrămădire) Miroase-adormitoare văzduhul îl îngreun’ Căci vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. 4. A culege alegînd de ici și de colo. În zori... merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Priviră fluturii cum săltau și săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara și adunau mierea, și se desfătau foarte mult. ISPIRESCU, L. 381. ◊ A strînge recolta. (Metaforic) Seceră unde n-a semănat și adună unde n-a secerat. 5. (Cu privire la bunuri materiale) A agonisi, a pune deoparte. Se prăpădește... frumusețea de curte cu tot ce-a adunat ea acolo. DUMITRIU, B. F. 116. Vestea se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii, și boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. II. Tranz. (Aritm.) A efectua operația adunării; a totaliza. Adunînd 17 cu 18, obținem 35. ◊ Fig. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb... El numără în gîndu-i și anii îi adună. EMINESCU, O. I 98. III. 1. Refl. (Subiectul reprezintă un număr oarecare de ființe) A se apropia unii de alții. Se prind de mîini și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind. COȘBUC, P. I 57. ◊ A se strînge din diverse locuri, formînd un singur grup. S-adună toți vulturii stol. BENIUC, V. 113. Penelopa grăbi pasul, ocolind locul unde se vedea lumea adunată. BART, E. 250. Atunci bucuria albinelor; se lasă jos cu toatele și se adună cioatcă în pălărie. CREANGĂ, P. 238. [Graurii] se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Hai dar, copii, adunați-vă împrejurul meu. ALECSANDRI, T. 1 429. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Tranz. Voi n-ați mai adunat oamenii, să le dați curaj, să le lămuriți lucrurile, să le luminați mințile. DUMITRIU, N. 195. O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8. Făcu clacă, adunînd pe toți copiii și fetele din sat. ISPIRESCU, L. 67. ◊ Expr. Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. 2. Refl. reciproc. A se întîlni deseori cu cineva, a fi mereu împreună; a veni în contact. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun ce fel de om ești.