ADUNĂTURĂ, adunături, s. f. 1. Tot format prin adunarea laolaltă a unor obiecte diferite (și disparate); grămadă nesistematizată. V. strînsură. Dinspre Bărăgan se auzea urletul ploii care se apropia. Trăsnetele plesneau și mai dese; fulgerele se-ncrucișau, iar tunetele despresurau adunătura norilor, spărgîndu-i în șuvoaie mari de apă. MIHALE, O. 208. 2. (De obicei peiorativ) Grămadă de oameni adunați din întîmplare, fără să formeze un tot omogen; gloată. Cumetrele și nevestele tinere din sobor... și toată adunătura de bărbați și de femei... se încolonaseră după dricuri. G. M. ZAMFIRESCU SF. M N. II 230. Ce-i pe drum atîta gură? – Nu-i nimic. Copii ștrengari. – Ei auzi! Vedea-i-aș mari, Parcă trece-adunătură De tătari! COȘBUC, P. I 227. D-apoi călugării? O adunătură de zamparagii dugliși din toată lumea. CREANGĂ, A. 120.