ADÎNCI, adîncesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai adînc, a săpa în adîncime. Ar mai trebui adîncită [groapa]. SAHIA, N. 88. ◊ Refl. Cutele obrazului i s-au adîncit cu vîrsta. ◊ Ochii mari, închiși și adînciți în frunte. EMINESCU, N. 11. 2. Refl. A intra, a pătrunde în adîncime; a se duce, a înainta spre fund, spre interior. S-au adîncit în inima pădurii. ♦ (Poetic) A se depărta, a pieri, a dispărea din cîmpul vizual; a se face nevăzut. Fluviul lat se adîncea în păduri întunecate. EMINESCU, N. 67. Călărețu-n zare trist se adîncește. ALECSANDRI, P. III 152. ◊ Fig. A se cufunda (în... ), a fi absorbit (de... ). Tînărul, după invitația lui Iuga, se adînci în studiul listei de bucate. REBREANU, R. I 34. Se adîncea în amintirile copilăriei. BART, E. 346. În curtea bisericilor vechi... te adîncești în gînduri parc-ai vrea să știi cine odihnește sub pămîntul încărcat cu ștevie, cu urzici și pelin. DELAVRANCEA, S. 214. ◊ Tranz. (Cu determinări introduse prin prep. «în») Ce te poate adînci acuma în așa de neagră mîhnire? CARAGIALE, O. III 61. Această zicere îl trezise din buimăceala în care-l adîncise scena ce urmase. NEGRUZZI, S. I 229. 3. Tranz. Fig. A pătrunde cu mintea; a cerceta, a studia, a înțelege temeinic. Adîncit-am pînă-n funduri tot ce e filozofie. MACEDONSKI, O. I 271. 4. Refl. A se intensifica, a se accentua. Amărăciunea pîrei dădacei mele împotriva domnului inginer al nostru s-a adîncit și mai mult înființa mea. SADOVEANU, N. F. 133. O prăpastie se adîncea între noi, deși avusesem o identitate perfectă în felul de a gîndi și privi viața și lumea în care trăiam. BART, E. 227.