ADÎNCIME, adîncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adînc; distanță de la gura (sau suprafața) unei adîncituri (sau ape) pînă la fundul ei. Te cobori... într-o închisoare... de o adîncime grozavă. NEGRUZZI, S. I 311. ◊ Fig. Ochiul tău atît de tristu-i, Cu-a lui umed-adîncime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Concretizat) Parte scobită, adîncită, adîncă. V. prăpastie, abis. 2. (De obicei la pl.) Depărtare, distanță mare; p. ext. loc ascuns, depărtat. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea. COȘBUC, P. I 268. Echo îi răspunde de prin toate adîncimile codrului trezit. ODOBESCU, S. III 36. 3. Intensitate, profunzime. Sentiment de o mare adîncime.