Definiția cu ID-ul 1181684:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AFABULAȚIE (< fr. affabulation < lat. affabulatio, de la fabula, poveste). Totalitatea întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice. Noțiunea afabulație este folosită adesea și pentru acea parte a apologului sau a fabulației care cuprinde sensul moral al operei respective. La fabulă, de cele mai multe ori, ea este rînduită la sfîrșitul acesteia.