Definiția cu ID-ul 1086007:
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
AFORISM Frază concisă, care cuprinde o formulare cu caracter generalizator sau o reflecție morală ori filozofică; adagiu, maximă*, sentință; Ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuții (La Rochefoucauld). în context* aforismul poate reprezenta ilustrarea sau concluzia enunțului precedent: Lasă că nici mama nici tatăl lui n-o să-și dea niciodată învoirea, dară, chiar și dacă s-ar putea, nu e binecuvântată de Dumnezeu căsnicia făcută peste voința părinților (Slavici); Dumnezeu se vădește în glasul nourilor și al cerbilor, încuviință Kesarion Breb (Sadoveanu). • Caracterul de figură* al aforismului este mai evident în textul poetic, unde se combină uneori cu alți tropi: cu metafora* -O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor (Coșbuc); cu personificarea* – [San Marc] Rostește lin în clipe cadențate: / „Nu-nvie morții – e-n zadar, copile!” (Eminescu). M.M.