AIURE(A), AIURI adv. 1 Într’alt loc, alt-undeva: vr’o trei sute de oameni au purces din Tighinea în sus, nu știu la Iași merg, au aiure (NEC.). ¶ 2 De ~, loc. adv. Dintr’alt loc, din alte părți; din alte împrejurări, din alte fapte, din alte cărți, de la alții: neavînd Domnia putință de aiurea cu ce plini poruncile împărătești, s’au scornit un obiceiu pe vite (N. -COST.); pe ~, printr’alte locuri ¶ 3 A vorbi ~ sau într’~ , a vorbi ca un smintit, a visa deștept: ce-a pățit bătrînul, de vorbește într’aiurea? (ALECS.); a gîndi ~ sau într’~, a fi cu gîndul ~, a rătăci cu gîndul departe, a fi cu mintea dusă; a călca într’~, a nu fi statornic, credincios: te-am înțeles eu de mult că-mi calci într’aiurea (ALECS.). [lat. aliubi].