ALABASTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente; se întrebuințează la fabricarea unor obiecte de ornament. Abatele cunoscu tabla de șah pe una [din mese] și o amforă de alabastru... pe alta. SADOVEANU, Z. C. 285. Sfincși pe. socluri de-alabastru... S-odihnesc... printre flori de trandafir. MACEDONSKI, O. I 103. ◊ Fig. Alabastrul frunții sale întrunește crini cu nalbe. MACEDONSKI, O. I 162. [Părul] cădea în bucle unduioase pe umerii... de alabastru. NEGRUZZI, S. I 226.