alac, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον.