albastru, albastră, albaștri, albastre, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea, 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni, 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (< albus) (Pușcariu, CDDE, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi”, este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.