albeață, s.f. (med. pop. veter.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă”. – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb + suf. -eață.