ALBEAȚĂ sf. 1 Însușirea de a fi alb, coloare albă: albeața feței; albeața hainelor ¶ 2 🩺 Boală de ochi care se manifestă prin întinderea unei pelițe albe pe cornee (🖼 55); fig.: a avea ~, a nu vedea bine lucrurile, a se înșela; proverb: a face ~ în călcîi (ZNN.), se zice cînd e luat cineva în bătaie de joc [lat. *albĭtia].