albeață, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria, 2004: 1072). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă” (DRT, 2010). – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb (< lat. albus) + suf. -eață.