ALDUITURĂ s. f. (Ban., Criș.) Binecuvîntare. Alduiturĕ. Benedictio. AC, 327. Alduitura fiiului tău. MISC. SEC. XVII, 89^v. Alduitura ta să fie î<n>spre noi în toată vreme. CAT. B, 57; cf. FOGARASI, apud TEW; CAT. B, 55. Etimologie: aldui + suf. -tură. Vezi și aldui, alduială, alduit. Cf. aldaș, alduială.