alegădi, alegădesc, (alegădui), v.t.r. (reg.) 1. A (se) mulțumi. 2. A (se) îndestula: „Cu aste ne alegădim, / Când noi în lume ieșim” (Bilțiu, 2015: 255). ■ Atestat în 1593, într-o diplomă maramureșeană: „S-au alegăduitu Pop Tămaș din Rogoz cu șogoru seu Mihai Dumitru, cu împărțiastina iosaguriloru…” (Mihaly, 1900, dipl. 366). – Din magh. elégedni „a fi mulțumit” (DLRM, MDA).