Definiția cu ID-ul 1087231:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ALEXIE 1. Perturbare a capacității de a citi, ca urmare a unor leziuni corticale. Este o afazie* specializată. Poate fi pură (agnozică) sau asociată cu agrafia*. Alexia pură se manifestă ca: alexie globală – incapacitate de citire a notațiilor prin litere, dar nu și a cifrelor; deși poate scrie după dictare, afazicul nu-și poate controla textul scris; alexie literală – incapacitate de a recunoaște anumite litere; alexie verbală – incapacitate de a citi cuvinte, deși literele sunt recunoscute; alexia frazei – incapacitate de a integra literele și cuvintele într-o structură textuală. 2. Incapacitate a unor indivizi normali de a deprinde cititul. Sin. dislexie. L.I.R.