Definiția cu ID-ul 1254412:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
All right (engl. „Totul e drept”, adică: totul e bine) – Expresie foarte uzitată, a trecut și s-a încetățenit în numeroase alte limbi, avînd înțelesul vorbelor noastre: „E în regulă”, „E perfect” etc. Mihail Sadoveanu, în povestirea Singurătate, scrie: „Îmi place mai mult... să aud glasul cerbilor, la începutul toamnei... să-i aud boncăluind. – All right! îmi răspunse tovarășul meu, englez prin temperament” (Istorisiri de vînătoare – Opere, vol. 14, pag. 411). Această expresie engleză care, prin conciziunea ei, tindea la o mare expansiune, s-a trezit și ea handicapată de o concurență americană, care o expropriază tot mai mult de pretutindeni. E vorba de expresia, încă mai lapidară: „O. K.”, care are exact același înțeles și face absolut același serviciu (vezi).