ALT, ALTĂ, alți, -te, adj. nehot. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit; stă totdeauna înaintea substantivului) S-a dus poezia întomnatului parc Și tristele iubiri din altă vreme. BENIUC, V. 133. Eu am să-i mulțumesc lui cumnatu Haralambie, a zis ea cu altă intonare de glas. SADOVEANU, N. F. 14. Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie, Și de-atunci n-am pe pămînt Altă bucurie! IOSIF, V. 75. Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nimica. CREANGĂ, P. 119. ◊ Loc. adv. Altă dată sau alte dăți v. dată. ◊ Expr.Cîte alte... = multe. Începură... a vorbi... despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. Alte cele = alte lucruri, lucruri diferite. De alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. EMINESCU, O. I 112. ◊ (În construcții negative și în corelație cu «decît») Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-Împărat. ISPIRESCU, L. 42. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, P. A. 63. ♦ Un nou..., altfel de... Ajunse la împărăția tătîne-său. Aici alți oameni, alte orașe, și cele vechi erau schimbate. ISPIRESCU, L. 9. În locul oricărui om ce cade, în locul oricărui piept ce se despică, alt piept și alt om se pune în rînd. RUSSO, O. 42. ◊ Expr. Altă căciulă v. căciulă. Altă aia v. ăla. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. altui, altei, gen.-dat. pl. altor.