ALTAR (pl. -are), †ALTARIU sn. 1 ⛪ Partea bisericii despărțită prin catapeteazmă de locul unde stau credincioșii și în care preotul săvîrșește taina liturghiei (🖼 80): a duce la ~, a duce la cununie ¶ 2 fig. Biserică, credință: a apăra cu toată tăria ~ul ¶ 3 fig. A se jertfi pe ~ul patriei ¶ 4 🏛 Ridicătură din piatră, pămînt sau lemn pe care cei vechi aduceau jertfe făceau libațiuni și săvîrșeau ceremoniile cultului (🖼 81) ¶ 5 🔧 Zidul de cărămidă refractară care servește a opri la clădirile mașinilor cu aburi, ca aerul să treacă prin cenușar direct în cutia de foc [lat. altarium].