alteritate s. f. (filoz.) Ceea ce constituie o entitate aparte, diferită ◊ „Singurele adevărate alterități existente în Occident (societățile primitive) au fost eradicate.” Ap. 9/93 p. 22. ◊ „Ar fi necesar însă ca și ideologii minorităților să adauge, conștiinței de sine, conștiința alterității.” ◊ „22” 42/93 p. 1; v. și R.l. 20 XI 96 p. 20; v. și diaboliza (din lat. t. alteritas; cf. fr. altérité; DHLF; DN3)