AMANET s.n. (Mold., ȚR) Zălog. A: Judecătoriul la atîta mai cu amăruntul cercetare să cade a să zăbovi, cu cît iaste mai mare amanetul ce i s-au încredințat lui spre pază. ÎNV. EC., 34. Am un amanet ca să-ți dau. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. IM 1754, 71^v; H 1778, 37^v. B: Și așa pe dînsul l-au oprit acolea amanet. IM 1730, 100^v. Etimologie: tc. (înv.) amanat.