ambitus s. ♦ 1. (muz.) Întinderea unui glas de la sunetul cel mai grav până la cel mai înalt ◊ „[...] un glas care-și etalează generos profunzimea în registrul grav, căldura și minunatul timbru baritonal pe tot ambitusul până la sonoritatea, amplitudinea, forța registrului înalt.” Sc. 30 VI 83 p. 4. ♦ 2. (Prin extensie) Evantai, gamă (a posibilităților) ◊ „[...] în primul rând, concertul a demonstrat largul ambitus al posibilităților pe care le are jazul românesc [...]” Sc. 17 IV 80 p. 4 (din fr. ambitus; cf. lat. ambitus, germ. Ambitus; DEX, DN3)