amețire sf [At: POLIZU / Pl: ~iri / V: (reg) amoțire, amățire¹ / E: ameți] 1 Pierdere a clarității cunoștinței, astfel încât să i se pară că totul se învârtește în jur Si: amețit¹ (1), zăpăcire, nălucire. 2-3 (Scoatere sau) ieșire din minți Si: amețit¹ (2) zăpăcire, nălucire. 4 Acționare incompletă și superficială, lăsând impresia că duce cu greu lucrul până la capăt Si: amețit¹ (3), încurcare. 5 Îmbătare. 6 Înșelare. corectat(ă)