amnár n., pl. e (lat. ĭgniarium, materie inflamabilă, ĭască [d. ignis, foc], de unde s’a făcut emnar, amnar). Bucățică de oțel de lovit cremenea ca să scapere. Cît aĭ scăpăra (saŭ aĭ da) din amnar, foarte răpede, într’o clipă. La războĭu de țesut, partea cu care se întinde pînza. Un cuĭ cu care se dă maĭ sus orĭ maĭ jos feru cel lat al pluguluĭ saŭ care ține loitra la căruță. Un lemn scurt în care se prind maĭ multe grinzĭ la tavan și aiurea.